România a crescut importul de gaze în primul trimestru, deşi consumul a fost în scădere

0
202

România a crescut importul de gaze în primul trimestru, deşi consumul a fost în scădere

Potrivit Romgaz, România a importat o cantitate de 8,3 TWh, cu 14% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2017. Însă nu numai importul a crescut, ci şi producţia Romgaz s-a apreciat cu 2,3% faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului precedent, scrie profit.ro. Producţia de gaze a OMV Petrom, în schimb, s-a redus cu aproximativ 5%.

Nivelul majorat al importurilor de gaze poate fi explicat prin situaţia de dezechilibru în care a fost sistemul de transport gaze în câteva zile ale primului trimestru, în urma căreia ANRE a aplicat mai multor companii amenzi de peste un milion de lei.

Scăderea presiunii din sistemul de transport a putut fi contracarată numai prin efectuarea unor importuri de gaze ruseşti.

Loading...