Fiica lui Cătălin Crișan îi dă o lecție importantă artistului, la 7 ani după ce acesta a divorțat de mama ei și s-a recăsătorit de încă două ori. Daria tocmai a făcut anunțul, oficial!

0
195

Fiica lui Cătălin Crișan a intrat la facultate. Daria și-a actualizat contul personal de Facebook, unde a anunțat că a a fost admisă la Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. La 19 ani, tânăra este pasionată de teatru și modeling, dar și-a ales una dintre cele mai grele meserii.

Fiica lui Cătălin Crișan a intrat la facultate

Daria Crișan a absolvit Liceul Gheorghe Şincai din Capitală și a intrat imediat în lumea teatrului și a modelingului. În timpul liber, face câte puțin din tot ceea ce îi place: e cântăreață, actriță și model. Tatăl ei, faimosul cântăreț Cătălin Crișan, trebuie să fie foarte mândru, mai ales după ce Daria a fost admisă la Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila.

Tânăra și-a actualizat statusul pe Facebook și a anunțat că urmează să se pregătească pentru cariera de medic, iar cei care o urmăresc pe rețeaua de socializare au felicitat-o și i-au urat succes. Postarea Dariei a strâns peste 300 de aprecieri și zeci de comentarii.

„Felicitări, Daria! Să te bucuri din plin de anii de facultate!”, i-a scris o prietenă, în timp ce o alt urmăritoare a comentat: „Felicitări, Daria! Mă bucur din tot sufletul pentru această mare realizare! Te îmbrățișez cu toată dragostea și îți urez să devii un medic de mare succes.”

Printre pasiunile tinerei se numără și teatrul. În urmă cu doi ani, Daria Crișan a jucat rolul principal în piesa „Profesorul de franceză”, al cărei regizor a fost chiar tatăl ei, Cătălin Crișan. Ulterior a câștigat marele premiul al concursului de radio Virgin Talent Hunt.

Tatăl Dariei este Cătălin Crișan, celebrut cântăreț de muzică ușoară românească. El a făcut Școala populară de Artă din București și Facultatea de teatru și a debutat în 1987 în cadrul Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești de la Mamaia. A fost căsătorit cu Lucia Bubulac, de care a divorțat după 14 ani de căsnicie. Împreună au doi copii, pe Daria și pe Andrei.

Loading...