Femeia violată de Gheorghe Dincă rupe tăcerea. Ce a pățit când a fost târâtă în casa monstrului din Caracal

0
189

Mihai Gâdea a prezentat, marți, la „Sinteza zilei”, un interviu exclusiv cu una dintre victimele lui Gheorghe Dincă.

Potrivit corespondentului Antena 3 Loredana Chimoiu, nu victima a fost cea care a depus plângere la Poliție, ci oamenii legii au venit acasă la familia Bradosu, din localitatea Brâncoveni, și au întrebat de Marilena.

Polițiștii nu au spus de ce o caută pe femeie, ci doar au dus-o la secție.

Marilena Bradosu a povestit cum l-a cunoscut pe Gheorghe Dincă și cum a ajuns să fie abuzată de monstrul din Caracal.

„A venit la noi la poartă și i-a spus mamei mele dacă mă lasă să mă duc la sapă la porumb. Și eu m-am urcat în mașină și m-am dus cu el. Mașina era gri, cu geamuri fumurii, nu se vedea nimic. Am stat în spate că a zis că ușa din față nu se deschide.

Am ajuns la poartă la el, am mers în grădină. Am săpat porumbii până la 12.00. Atunci a venit, m-a tras de mână, mi-a sucit mâna și m-a tras de păr și m-a băgat în casă. După aia a zis să… S-a dezbrăcat și m-a abuzat. Am țipat și mi-a spus să tac că îmi dă în cap și mă omoară”, a povestit femeia.

Loading...