Evenimentul misterios de la Tunguska care uimeste oamenii de stiinta si azi

0
608

Evenimentul de la Tunguska a dărâmat 80 milioane de copaci în zonă.

Într-o zi în 1908, a fost o explozie de 1000 de ori mai mare decât cea atomică de la Hiroshima în îndepărtata sălbăticie a Siberiei, zguduind liniștea peisajului înghețat și punând la pământ 80 de milioane de copaci în zonă.
Pe 30 iunie 1908, la aproximativ 7:17 dimineața , puținii locuitori din îndepărata regiune siberiană Krasnoyarsk Krai s-au trezit văzând o coloană de lumină albastră, aproape la fel de strălucitoare ca soarele, mișcându-se pe cer.

Apoi au auzit o bubuială devastatoare, și undele de șoc au străbătut zona spărgând ferestrele și aruncând oamenii la sol.
S.B. Semenov, un țăran care locuia în zonă atunci, a descris evenimentul spunând:’’Deasupra șoselei Onkoul Tunguska cerul s-a despiccat în două și a apărut un foc mare și înalt deasupra pădurii. Despicătura din cer a crescut și, întreaga parte de nord a fost acoperită de foc.’’

‘’În acel moment mi s-a făcut atât de cald , ca și cum îmi luase foc cămașa; din partea de nord, unde era incendiul, venea o căldură puternică. Voiam să-mi rup cămașa și s-o arunc, dar atunci cerul s-a închis și s-a auzit o bubuitură și am fost aruncat câțiva metri.’’
Altă relatare a martorilor oculari include și pe cea a lui Luchetkan, un membru al tribului indigen Tungus, ale cărui rude creșteau reni în zona exploziei: ‘’De la unii reni au găsit carcasele carbonizate, de la ceilalți nu au găsit nimic. Din șoproane nu a rămas nimic; totul a fost ars și topit în bucăți- haine, unelte, echipament pentru reni, veselă și samovare…’’
Proprietarii celor 2 mine de aur din zonă s-au sunat pe telefoane să se acuze reciproc de dinamitare ilegală în zonă.

Au fost raportate doar 2 decese cauzate de explozie.
De la începutul evenimentului, cercetătorii repede au concluzionat că explozia a fost o explozie în aer cauzată de căderea unui meteorit masiv.

În 1921, la mai bine de zece ani de la eveniment, cercetătorii sovietici au pornit pentru prima oară să investigheze explozia. Voiau să găsească meteoritul pentru fierul și alte minerale ce probabil le deținea.
Totuși, nu au reușit să găsească vreun crater la epicentrul exploziei, în apropierea râului. În loc, au găsit un cerc de copaci arși, încă în picioare, cu ramurile rupte.

În jurul acestor copaci era o zonă sub formă de fluture cu copaci arși și doborâți de explozie.
În timp ce acești cercetători au concluzionat că ar fi fost un meteorit care a explodat la intrarea în atmosferă, nu au descoperit cratere de impact ale potențialelor fragmente. Mici crestături au fost, inițial, considerate ca fiind cratere dar, în final, au fost respinse.
Cu o cauză neclară a exploziei, teoriile asupra evenimentului Tunguska au început să apară.

Astronomul britanic F.J.W. Whipple a sugerat că de fapt Tunguska a fost o mică cometă. Spre deosebire de meteoriți, care sunt obiecte cerești compuse din minerale și piatră, cometele sunt structuri compuse din gheață și praf.
Whipple credea că poate fi considerat că de aceea nu a fost recuperat nicio parte de meteorit, și o cometă ar fi putut provoca explozia la intrarea în atmosferă dar că ar fi ars în totalitate datorită căldurii la intrare.
Această teorie ar putea explica și cerul strălucitor din zilele următoare din Europa, că arfi fost cauzate de urma de gheață și praf ale cometei la căderea în atmosferă.

Totuși, alții contestă că o cometă ar fi putut ajunge atât de aproape în atmosferă pentru a produce explozia. Aceasta conduce la teoria că Tunguska a fost o cometă moartă cu o manta solidă ce i-a permis să pătrundă în atmosferă.
Există și alte teorii , incluzând-o și pe cea a astrofizicianului Wolfgang Kundt, care a propus că explozia a fost produsă de 10 milioane de tone de gaz natural eliberat prin scoarța pământului.
Până în ziua de azi nu s-a găsit un crater la Tunguska lăsând această enormă explozie ca fiind un mister științific ce așteaptă să fie descoperit.

Loading...