El e pilotul care a aterizat cu un Airbusul 321 intr-un lan de porumb. Marturii emoționante despre salvarea celor peste 230 de oameni aflați la bord

0
250

Pilotul rus care a reușit să aterizeze cu un Airbusul 321 într-un lan de porumb în urmă cu două zile se numește Damir Yusupov. În cadrul unui interviu, el a făcut mărturii emoționante despre salvarea celor peste 230 de oameni aflați la bord. Abia după ce s-a asigurat că nicio persoană nu mai este în aeronavă și a evaluat pagubele, pilotul s-a întors în cabină, unde își lăsase telefonul, și și-a sunat soția. Ei au împreună patru copii.

Damir Yusupov, pilotul care a aterizat cu un Airbusul 321 într-un lan de porumb
Deși este considerat un erou în Rusia, după ce a salvat viața a peste 230 de oameni, și chiar și Vladimir Putin l-a lăudat, Damir Yusupov a declarat despre reușita lui în urma incidentului aviatic că: “Am făcut doar ce ar fi făcut oricare alt pilot: am salvat avionul, pasagerii și echipajul”.

După ce a aterizat forțat Airbusul 321, fără ambele motoare și trenul de aterizare, Damir Yusupov i-a evacuat pe cei 226 de călători, plus cei șapte membri ai echipajului. El s-a sigurat că toată lumea se află la o distanță considerabilă, a dat o tură aeronavei pentru a evalua daunele, apoi s-a întors în cabină, acolo unde își lăsase telefonul. Abia atunci a urmat apelul către soția lui, care a suferit un atac de panică atunci când a aflat ce s-a întâmplat.

“M-a sunat și mi-a zis: «E totul în regulă, toată lumea e în viață»”, povestește soția, care nici măcar nu aflase despre ce e vorba, normal, probabil că în momentul ăsta nu știau decât cei implicați în incident, relatează presa internațională. Soția lui Damir Yusupov a mai declarat: “Am întrebat ce s-a întâmplat, iar el mi-a spus că un stol de păsări a intrat în motoare și că a aterizat într-un câmp. M-am îngrozit, am făcut un atac de panică și am izbucnit în plâns”.

Damir Yusupov are 41 de ani, iar pilot este de la vârsta de 32, când s-a înscris la cursurile unei școli de pilotaj. El a terminat-o în 2013, iar de atunci lucrează pentru Ural Airlines. Anul trecut, el a fost făcut căpitan și are la activ peste 3.000 de ore de zbor, număr care îl încadrează în categoria piloților experimentați. Înainte să piloteze avioane, el a fost avocat.

Vă reamintim că, în cursul dimineții de joi, avionul, operat de compania rusă Ural Airlines, a intrat în coliziune cu un stol de pescăruşi la scurt timp după decolare de pe Aeroportul Internaţional Jukovski de lângă Moscova, obligând piloţii să aterizeze cu motoarele oprite şi roţile încă retrase. Damir Yusupov a reușit să-l aducă aeronava pe burtă, într-un lan de porumb.

Loading...