Această femeie a fost alungată de acasă de soț… Vezi cum s-a schimbat viața ei după asta!

0
3177

-Sincer vorbind, la ai mei 30 de ani, într-adevăr nu am încotro să mă duc, – povestește Mariana, – după ce soțul a început să se comporte cu mine ca cu un obiect de care s-a plictisit, nu mai văd altă variantă decât să divorțez…

L-am cunoscut pe Anton prin intermediul unor prieteni comuni. O prietenă m-a invitat la o cafea, iar acolo ne-am întâlnit cu mai mulți prieteni, printre care era și Anton. Apoi am ieșit doar noi doi, la un film. Mama mea era foarte bucuroasă, că în sfârșit am început să îmi aranjez viața personală:

-În sfârșit, lucrezi de vreo 5 ani, dar nu ai timp pentru tine… Invită-l la noi, o să ne cunoaștem, o să mai vorbim…

Anton nu prea vroia să vină însă eu l-am convins. Totul a decurs bine, am discutat despre viață, despre serviciu… nimic deosebit. După jumătate de an, ne-am căsătorit. Nunta a fost modestă, însă poze avem o mulțime din ziua aceea.

Am început să locuim împreună în apartamentul pe care l-a primit în dar de la mama sa, i-a făcut și reparație în el, totul din banii ei. Mi-am adus toate lucrurile, trăiam și ne bucuram de viață în doi. În weekend ieșeam în oraș, ne plimbam prin parc. Însă, cu timpul, am început să observ că practic toate obligațiunile și treburile prin casă le îndeplineam eu, eu duceam gunoiul, găteam, spălam rufele, călcam hainele mele și ale soțului, făceam curățenie, făceam cumpărături… În timpul său liber, soțul doar stătea tăvălit pe canapea sau la calculator…

Eu alergam încolo – încoace, ca o nebună… De ce mă chinuiam așa? Nu înțeleg!.. Dar, când am început să îi expun pretențiile mele, că îmi este greu să merg singură la cumpărături și să duc sacoșele grele, Anton era indignat:

-Dar ce așteptai!.. Asta înseamnă viață de familie… Mereu trebuie să jertfești ceva…

Însă soțul nu prea vroia să jertfească ceva pentru feiricrea noastră. Cel mai neplăcut lucru era că soacra venea în vizită la noi și vedea cum se comporta el, dar îi ținea parte pentru că ,,el lucrează și eu trebuie să am grijă de el”. Și eu lucram, chiar aveam salariu mai mare ca al soțului, însă nu vroiam să pun accentul pe asta.

Cu timpul, soțul devenea tot mai insuportabil:

-Nu uita că asta e casa mea, tu ești un nimeni aici. Dacă ceva nu îți place, poți pleca încotro te duc ochii, eu nu te țin forțat… Ah… da! Nu poți pleca nicăieri de la mine, pentru că nu ai încotro s-o apuci!..

Într-adevăr, la acel moment mama ieșise la pensie, și-a vândut apartamentul și s-a mutat să trăiască mai aproape de mare… Deaceea, chiar nu aveam unde să mă duc. Mă străduiam să tac și să rabd, gândindu-mă că poate îi voi naște un copil și se va schimba ceva. Dar, într-o bună zi, soțul a venit acasă și mi-a zis:

-M-am săturat să tac. Vreau să îți spun adevărul, mi-am găsit dragostea vieții mele și vreau să trăiesc cu ea…

Soțul m-a alungat. Am închiriat o garsonieră și treptat durerea de după divorț a început să scadă și să fie înlocuită de noi așteptări… La serviciu am făcut cunoștință cu Victor, un bărbat divorțat care nu are copii, dar visează să aibă cândva. Nuștiu ce ne așteaptă dar sunt fericită!

Nu am încetat să comunic cu fosta mea soacră. Ea mi s-a plâns că fiul său a plecat în alt oraș cu noua sa soție, acolo ea l-a înșelat și ei au divorțat. Nu că m-aș bucura de necazurile lui, dar totuși Dumnezeu are grijă de toți!

Loading...